LumeaLive.com » Stiri din sport » FOTO Scrisoare emoționantă a unui fan rapidist. Îți vor da lacrimile

FOTO Scrisoare emoționantă a unui fan rapidist. Îți vor da lacrimile

fani-rapd

Sursa foto: Facebook FC Rapid Bucuresti

Un fan rapidist a stârnit emoții uriașe în rândul microbiștilor și nu numai. Suporterul a scris o scrisoare în care îşi arată dragostea pentru formația giuleşteană, echipă de care s-a îndrăgostit la vârsta de cinci ani.

Dragă nene Rapidule,

Dacă aş fi ştiut acum 40 de ani că astăzi voi aşterne aceste rânduri, probabil aş fi încercat să complic puţin lucrurile, să lucrez puţin la scenariu şi să dau culoare poveştii. Nu am făcut-o. Lucrurile au mers de la sine şi timpul a scris o poveste mult mai frumoasă, cu visuri împlinite şi căderi din al nouălea cer.

Totul a început când aveam vreo cinci ani. Acasă nu aveam televizor şi desigur că nu citeam ziare. De la fratele meu, mai mare decât mine cu şase ani, am auzit prima dată cuvantul Rapid. Îl asociam atunci cu viteza, cu graba. Pâna într-o zi, când fratele a apărut cu un steag în mâna şi le-a spus părinţilor că se duce la Rapid. Nu mai văzusem acel steag misterios iar culorile lui mi-au rămas întipărite în inimă pâna astăzi. “Mă duc la Rapid”… Rapid! Cine, ce era Rapidul ăsta? Eu ştiam atunci că exista numai steagul tricolor, steagul tării mele. Acesta însa, era de culoarea vişinei, cu dungi albe şi avea cusute pe una din parti, nouă stele. Nouă stele!? Aveam să aflu ceva mai târziu ca ele reprezentau cupele câstigate până atunci de Rapid. După ce a ieşit pe uşă, am rămas trist în mijlocul camerei. „Vreau si eu la „nenea” Rapid – i-am spus cu ochii în lacrimi, mamei.” Zâmbind, mi-a explicat cum stăteau lucrurile. În acea zi a început totul.

Prima dată pe stadion! Mi-am convins părinţii, când abia împlinisem nouă ani, să mă lase împreună cu frate-miu şi încă vreo câţiva prieteni de-ai lui, la un meci al Rapidului. Mergeam în Giuleşti, cartier la a cărui maternitate dealtfel, mă născusem în anul… 1967. Am ieşit din casă cu steagul în mână şi buzunarele burduşite cu pacheţele de „confetti”; nişte dreptunghiuri mici de hârtie la care tăiasem cu foarfeca vreo două zile. Dar… nu a fost să fie. Când am ajuns în staţia de tramvai, a început ploaia. Din senin; cu fulgere şi tunete. „Ce să mai cauţi pe stadion, vrei să răceşti?”… Am ramas în staţie, privind printre lacrimi tramvaiul îndepărtându-se. La unul dintre geamuri flutura steagul în falduri vişinii, aproape ireale. Din acea zi urăsc ploaia.

Anul următor Rapidul a luat drumul diviziei B, dar pentru mine destinul fusese deja scris. Luasem „microbul” galeriei şi nu mai conta absolut nimic. Trăiam intens mirajul vişiniu, aproape meci de meci. Rapidul făcea acum parte din mine, ca şi cum am fi aparţinut unul celuilalt…

…Până anul trecut, Rapidul nu mai trecuse prin bezna ligii a cincea, nici a patra, nici macar…. Dar ce mai contează acum? Prin sângele Rapidului si al Rapidiştilor, zburdă libere agonia si extazul, nu banalele globule îmbrăcate în culorile câinilor rivali. Rapidul va merge mai departe. Rapidul TREBUIE să meargă mai departe. Nu există bariere pentru calea ferată…
……………………………………………………….
… „ – Nene Rapidule, ia-mă de mână şi hai să alergăm împreună, prin toată ploaia, până la capătul lumii”…

Sursa: Stiri sport | Look TV
 
 
 
   

«

»

loading...