LumeaLive.com » STIRILE ZILEI » Delfinii își recunosc propria reflecție într-o oglindă mult mai devreme decât oamenii

Delfinii își recunosc propria reflecție într-o oglindă mult mai devreme decât oamenii

Delfinii sunt capabili să-și recunoască propria reflecție la vârsta de șapte luni, dezvăluind un nivel de conștiință de sine pe care noi, oamenii, nu îl posedăm la vârste așa fragede. Aceasta este concluzia unei lucrări publicate în PLOS ONE la începutul acestei săptămâni. Recunoașterea este un marker comun al inteligenței și conștiinței de sine. Delfinii și oamenii nu sunt singurele viețuitoare cu o asemenea capacitate; pot să își recunoască imaginea în oglindă și elefanții sau cimpanzeii spre exemplu.

Pentru a determina momentul în care delfinii își dezvoltă capacitatea de a discerne propria reflecție, Diana Reiss, psiholog la Hunter College, și Rachel Morrison, au studiat comportamentul a doi pui de delfini, Bayley și Foster, pe o perioadă de trei ani. În primul rând, cercetătorii au urmărit momentul în care delfinii au arătat primele semne de recunoaștere în fața unei oglinzi, care a fost instalată în bazinul din cadrul Acvariului Național din Baltimore. Foster, care avea vârsta de 1,4 ani când a fost montată oglinda, a prezentat imediat semne de autocunoaștere. Bayley, era ceva mai mic, avea doar 3,5 luni când a început cercetarea, iar primele semne au apărut când delfinul împlinese 7 luni. Interesant, deși fără importanță pentru cercetare, Foster a părut a manifesta unele trăsături care i-au făcut pe cercetători să afirme că ar putea fi narcisist, vizitând oglinda de 1.926 de ori față de 356 de ori, cât a stat în fața acesteia Bayley, după vârsta de 7 luni.

În ansamblu, studiul arată că delfinii sunt capabili să își recunoască imaginea în oglindă de la aproximativ 7 luni. Pentru a pune acest lucru în perspectivă, copiii umani nu prezintă semne similare până la 1 – 1,5 ani. Acest lucru nu înseamnă că delfinii sunt în mod inerent mai deștepți decât oamenii, ci că încep să se dezvolte din punct de vedere social și fizic mai devreme decât noi.

sursa: http://iflscience.com/plants-and-animals/dolphins-recognize-their-own-reflection-earlier-than-human-children/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

Sursa: Stiri | cunoastelumea.ro
 
 
 
   

«

»