LumeaLive.com » STIRILE ZILEI » Document ocultat de istorici – Baronul secui JOSEPH FAY, în 1919: „Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari”

Document ocultat de istorici – Baronul secui JOSEPH FAY, în 1919: „Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari”

Articol preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare): Există un document istoric excepțional, ignorant sau ocultat de istorici. Atât de cei români, cât şi de cei maghiari. Pentru cei din urmă este de înţeles, pentru cei dintâi nu. Nici de înţeles, nici de acceptat. Este vorba de declarația baronului JOSEPH FAY, în numele secuilor din Transilvania, declaraţie prezentată în plenul Adunării Deputaților din februarie 1919. Ar fi de recomandat ca acest document să apară şi în manualul de istorie a secuilor, dacă acest manual este scris cu un minim respect pentru Adevăr.

Joseph Fay a fost doctor în drept internațional, specialist în istorie și poliglot, a ajuns deputat al secuilor în primul parlament al României Mari. A fost prieten politic cu Octavian și Eugen Goga, Oct. C. Taslăuanu ș.a., a devenind ulterior ambasadorul României la Tokio și Bruxelles. Soția acestuia cobora din spița lui Ioan Kemeny, general și principe al Transilvaniei (1660-l662). Este și autorul unor Memorii faimoase (publicate în 1856 de Academia Ungară), o excepțională cronică a Transilvaniei pentru o perioadă de treizeci de ani. Tradiția s-a continuat prin căsătoria lui Ștefan Fay (fiul) cu Voica Bogdan, descendentă mai multor familii domnitoare din Moldova – Bogdan, Cantemir, Sturza – și strănepoată a lui Grigore Ghika, ultimul domn al Moldovei.

Despre Joseph Istvan Fay a vorbit, într-un interviu publicat în Ziarul Financiar, şi nepotul acestuia, scriitorul Ştefan Fay (foto): „Bunicul meu după Tată, Iosif de Fay, s-a nascut în Transilvania şi s-a căsătorit cu Gabriela Kemeny, descendentă din Ioan Kemeny. A fost mai întâi Capitan de Făgăraș, apoi Principe al Transilvaniei. Ioan Kemeny se trăgea din familia Micula de pe Someș, cu numele maghiarizat in Kemeny. Iosif de Fay, la îndemnul insistent al lui lui Octavian și Eugen Goga, al lui Octavian Tăzlăuanu și al altor mari patrioţi români, a fost deputatul secuimii din Odorhei în Parlamentul României, iar discursul său în română pe care abia o învăţase pentru acea ocazie, pe 19 februarie 1920, nu numai că a fost ovaţionat, dar şi remarcat de Nicolae Iorga, pe atunci preşedintele Parlamentului. Regele Ferdinand i-a propus bunicului meu intrarea în diplomaţie. A fost numit responsabilul Legaţiei Române de la Tokyo şi, învăţând pe lângă alte 13 limbi, şi japoneza, a fost ales de ansamblul Corpului Diplomatic din Japonia să ţină discursul la aniversarea Mikado-ului. Apoi a ajuns prim-secretar de ambasadă la Bruxelles unde, se pare, a fost asasinat. În orice caz, a fost găsit fără viaţă, în condiţii neelucidate. Pentru meritele sale, a fost decorat cu Coroana României, Steaua României şi Ordinul Soarelui Răsare al Japoniei”.

Din discursul deputatului secui Joseph (Iosif) Fay din februarie 1919 răzbate ideea că secuii au înțeles comandamentele politice generate de Unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Mai mult, parlamentarul promite că secuimea va deveni un factor important în consolidarea și dezvoltarea României Mari. Prezentăm mai jos declarația deputatului secui, reprodusă în „Dezbaterile Adunării Deputaților nr. 41/1919-1920“:

„Domnilor, înainte de toate vă rog să iertați greșelile cuvîntării mele, deoarece eu românește numai de câteva luni vorbesc. Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul secuilor. Vreau să vă atrag atenția asupra acestui popor de omenie și sârguincios. Având nădejde că interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au primit în liniște și cu încredere unirea cu România. (Aplauze prelungite.) 

Cum că așa este, aceasta o dovedește în scurt faptul că parlamentarii maghiari din întâiul Parlament al României Mari au ieșit aproape fără excepție din sînul acestui popor. Nu tăgăduiesc că au fost și poate sunt și din aceia care accentuând lozinci de agitare au voit să tulbure liniștea înțeleaptă a secuimii, prin lipsă de conștiințe și cu ușurință. Dar domnilor deputați, aceștia nu au nicio însemnătate serioasă. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitațiuni. Deoarece agitație nu este. Este însă o frazeologie năbădăioasă cu care conducătorii care și-au pierdut oștile mai încearcă apusa lor putere și fac pe disperații politici. Acești domni se pot agita. Poate se pot chiar înnebuni unii pe alții, dar nu nebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor. 

Poporul acesta știe să cumpănească greutatea stringentă a schimbărilor universal istorice și a evoluțiunii, precum se vede și din faptul că mica noastră națiune, înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decât făcând politica reală.

Domnilor deputați, de multe secole – 1500 (sic!) de ani – secuimea trăiește strânsă într-un colț în munții Ardealului. În acest enorm timp, partea cea mai mare a vieții, secuimea a petrecut-o ca un copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.)  

Viața tradițională separată a acestui popor a căzut jertfă tendințelor maghiare de unificare șoviniste, aproape tot așa ca și existența altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar. (Aplauze unanime, strigări de bravo.)

Cât de dezvoltată a fost conștiința existenței separate a secuilor față de orice alt popor și chiar și față de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicația eclatantului fapt istoric că oștirile secuiești au luptat pe la 1600 alăturea cu oștirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo.)

certitudinea 3

Căutați nr 3 al ziarului CERTITUDINEA în toate chioșcurile de ziare din țară și la magazinul LUPUL DACIC din Centrul Vechi al Bucureștiului, pe strada Smârdan nr 28


Domnii mei, dacă așa a fost în evul mediu, când de facto viața națională a secuimii exista și când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, când și cele mai mici urme de viață secuiască separată au fost șterse! Chiar și în timpul cel mai din urmă, guvernele ungare nu au recunoscut importanța secuimii ungurești, într-atâta chiar că în Ungaria, puternic dezvoltată de la 1867 încoace, așa zicând numai această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o rețea de căi ferate de oarecare valoare și fără instituții culturale, la înălțimea nivelului modern, așa că funcționarii maghiari trimiși în teritoriul secuiesc considerau numirile în acest teritoriu ca o dizgrație, aș putea spune ca o deportație.
(Aplauze.) 

Domnilor deputați, prin hotărîrea Conferinței de Pace, România a devenit stăpâna țării secuilor, și prin aceasta îndreptarea neglijențelor a trecut ca o problemă asupra guvernului român.  Limitele unei cuvîntări parlamentare ar fi înguste ca să înșirăm toate câte ar fi de făcut, dar a căror realizare cu considerație și bunăvoință mult ar contribui și la buna stare a secuimii și la înflorirea ei, dar și la ridicarea culturii și cinstei statului. (Aplauze.) 

Dintre problemele care așteaptă soluții le vom pomeni numai pe câteva din cele mai însemnate. După părerea mea, în rândul întâi ar fi nevoia de construire a rețelei de căi ferate, care să aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile mării. (Aplauze prelungite.)  

Legătura aceasta ar fi cu atât mai însemnată cu cât este sigur că și până aci interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud (aplauze) și că ei, fiind un popor par excellence comercial, trecură pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor și Carpații ca să-și satisfacă trebuințele lor.

Domnilor deputați, tot atât de însemnat aș socoti și sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor și școlilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am vorbit, secuii nu sunt în stare să-și susțină institutele de cultură cu succes și numai din propria putere.

De mâna întâi ar fi și chestiunea funcționărimii secuiești. Într-o nație atât de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel mai înalt al statului să existe o întocmire care și în administrație și în justiție ar fi favorabilă existenței în masă a elementului secuiesc, sârguincios și politicește element de încredere.

Însă dacă susținând unitatea statului român, poporul secuiesc și-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluțiune a chestiunii, asta nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea trainică a mai bunei înțelegeri, care ar lipi pe secui de statul căruia ar avea să-i mulțumească pentru renașterea vieții sale tradiționale. (Aplauze.)

Ca cetățean credincios al statului român și ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să țin seamă de acea teroare nestăpânită a societății cu care răposații conducători au voit să silească pe secui să se bată cu mori de vânt. (Aplauze.) Noi am adus cu noi încredere și ca răspuns cerem tot încredere. (Aplauze.)

Domnilor deputați, părerile dumneavoastră nu tebuie să le întemeiați pe aparență, trebuie să vedeți, să cunoașteți poporul secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutați-ne ca armele agitatorilor să le luăm prin aceea că nu veți privi la noi ca învingătorul la învins, ci veți privi ca prieten la prieten (aplauze prelungite…) la acest popor de secui care mult a suferit și care este vrednic de o soartă mai bună.

Făcându-se astfel, eu sunt convins că în scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari. (Aplauze prelungite și îndelung repetate.)”

Sursa: Stiri | cunoastelumea.ro
 
 
 
   

«

»

loading...