LumeaLive.com » STIRILE ZILEI » Rabinul șef al Barcelonei către evrei: Europa este pierdută, plecați mai devreme decât prea târziu!

Rabinul șef al Barcelonei către evrei: Europa este pierdută, plecați mai devreme decât prea târziu!

ActiveNews.ro: Rabinul șef al Barcelonei, Meir Bar-Hen, i-a îndemnat pe evrei să plece în Israel și să părăsească astfel Spania, pe care a numit-o „un centru al terorismului islamist pentru toată Europa”, informează agenția MIA, citând cotidianul The Independent.

„Evreii nu sunt aici pentru totdeauna. Le spun membrilor congregației mele: Nu vă gândiți că suntem aici pe vecie. Și îi încurajez să cumpere proprietăți în Israel. Acest loc este pierdut. Nu repetați greșelile evreilor algerieni, ale evreilor venezueleni. Mai bine (plecați) mai devreme decât prea târziu”, a declarat rabinul Bar-Hen, într-un interviu pentru agenția de știri Jewish Telegraphic Agency.

În opinia sa, recentele atacuri din Catalonia au dezvăluit prezența unor „elemente marginale radicale” în comunitatea musulmană, o problemă cu care se confruntă toată Europa. „Europa e pierdută”, a adăugat el.

Afirmațiile rabinului șef al Barcelonei vin în contradicție cu poziția enunțată de Federația Comunităților Evreiești din Spania, care și-a declarat „încrederea deplină în forțele de securitate care lucrează zilnic pentru a-i împiedica pe musulmanii fanatici și radicali să producă durere și haos în orașele noastre”.

Sursa: ActiveNews.ro

Sursa: Stiri | cunoastelumea.ro
 
 
 
   

«

»

loading...